Știri IT

Economica.net

Economica.net
Business la minut

Grupări armate din Gaza au furat 66 de milioane de euro de la Banca Palestinei, în urma unei serii de jafuri care au avut loc în aprilie

Cotidianul francez a avut acces la un document trimis de Banca Palestinei „unor parteneri internaţionali” care descrie furturi spectaculoase, inclusiv unul care a avut loc în principala sa agenţie din oraşul Gaza. Chestionată de AFP, Autoritatea Monetară Palestiniană (PMA), organism independent care supraveghează sistemul financiar din Teritoriile Palestiniene, intenţionează să emită o declaraţie mai târziu în cursul zilei de sâmbătă. Potrivit documentului obţinut de Le Monde, pe 16 aprilie, angajaţii „au observat că în tavanul camerei seifului a fost făcută o gaură”, explică ziarul, precizând că „infractorii au pus mâna pe casete din bancomate, care conţineau echivalentul a 2,8 milioane de euro în shekeli israelieni”. „A doua zi de dimineaţă, pe 17 aprilie, grupări armate echipate cu explozibili s-au dus din nou în clădire” pentru a arunca în aer învelişul de ciment turnat cu o zi înainte pentru a proteja banii şi au deschis trei seifuri, „luând echivalentul a 29 de milioane euro în diferite valute”, scrie Le Monde. Pe 18 aprilie, o a doua sucursală, cea mai mare din centrul oraşului, a fost atacată de un comando de bărbaţi care au pretins că sunt „de la cele mai înalte autorităţi din Gaza”, formulare care se referă la Hamas, după cum subliniază ziarul francez, şi au plecat „cu echivalentul a 33,6 milioane de euro în shekeli israelieni”. Totodată, armata israeliană a confiscat „o sumă importantă de bani aparţinând instituţiei”, potrivit informaţiilor Le Monde. Le Monde citează de asemenea presa israeliană care „a relatat în februarie că suma confiscată se ridica la câteva zeci de milioane de dolari şi că operaţiunea a avut ca scop să împiedice Hamas să pună mâna pe această sumă”. Le Monde descrie totodată faptul că, din cauza războiului, este tot mai greu pentru Banca Palestinei să păstreze în siguranţă numerarul şi deopotrivă pentru locuitorii din Gaza să obţină numerar. „Doar două bancomate mai funcţionează, la Rafah şi la Deir Al-Balah (sud), când au curent electric”, subliniază ziarul. Mai mult, „potrivit mărturiilor unor locuitori din Gaza, coroborate cu înregistrările camerelor de supraveghere, bărbaţi înarmaţi mascaţi ameninţă clienţii în faţa bancomatelor, cerând un procent din retragerile lor”, explică Le Monde.
Posted on 4 May 2024 @ 2:40 pm

Arena IT

Arena IT | RSS
Stiri IT | Blog hardware, software, evenimente IT

Google a platit 20 miliarde $ catre Apple pentru a le fi folosit exclusiv motorul de cautare

S-a intamplat in 2020, iar suma a iesit la iveala intr-un proces pe care Departamentul de Justitie SUA l-a deschis impotriva Alphabet. Suma nu a aparut pana acum in nici un raport oficial al Google sau Apple si a fost confirmata de catre Eddy Cue, Vicepresedinte senior pentru servicii Apple, in cadrul declaratiei sale din […] Articolul Google a platit 20 miliarde $ catre Apple pentru a le fi folosit exclusiv motorul de cautare apare prima dată în Arena IT.
Posted on 2 May 2024 @ 8:31 pm

Infoportal

RSS feed currently not available


Please try again later