Știri IT

Economica.net

Economica.net
Business la minut

Măsuri de urgenţă – Europa se pregăteşte pentru un şoc prelungit provocat de criza energetică

Într-o scrisoare trimisă miniştrilor Energiei, datată 30 martie şi consultată de Reuters, comisarul UE pentru energie, Dan Jorgensen, a declarat că guvernele ţărilor membre sunt „încurajate să facă pregătiri din timp în aşteptarea unei potenţiale perturbări prelungite”, scrie Agerpres. În scrisoarea adresată miniștrilor naționali ai energiei, Jorgensen a precizat că guvernele din UE ar trebui să ia în considerare „măsuri voluntare de reducere a cererii… cu o atenție specială acordată sectorului transporturilor”. Acest lucru ar putea însemna că guvernele vor cere cetățenilor să conducă sau să zboare mai puțin pentru a economisi combustibil pentru scopuri mai esențiale, așa cum se întâmplă deja în unele țări asiatice. Miniștrii europeni ai energiei vor ține marți o reuniune de urgență pentru a discuta despre modul de abordare a crizei energetice. Având în vedere dependenţa puternică a Europei de combustibilii importaţi, continentul este foarte expus la impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra preţurilor globale la energie. De la începutul războiului dintre SUA şi Israel împotriva Iranului, pe 28 februarie, preţurile de referinţă la gaze au crescut cu peste 70% în Europa. Aprovizionarea cu ţiţei şi gaze naturale a blocului comunitar nu a fost afectată în mod direct de închiderea Strâmtorii Ormuz, deoarece Europa importă majoritatea acestor surse de energie de la furnizori din afara Orientului Mijlociu. Cu toate acestea, comisarul Jorgensen a subliniat că, pe termen scurt, Bruxelles-ul este deosebit de îngrijorat cu privire la aprovizionarea Europei cu produs rafinate, cum ar fi combustibilul pentru avioane şi motorina. Din acest motiv, guvernele statelor membre ar trebui să evite orice măsuri care ar creşte consumul de combustibil, ar limita comerţul cu produse petroliere sau ar descuraja producţia rafinăriilor europene care procesează aceste produse, se arată în scrisoarea consultată de Reuters. „Statele membre sunt încurajate să amâne orice lucrări de întreţinere a rafinăriilor care nu sunt urgente”, se adaugă în scrisoare.
Posted on 31 March 2026 @ 12:15 pm

Arena IT

Arena IT | RSS
Stiri IT | Blog hardware, software, evenimente IT

Toyota schimbă managementul după scăderea profitului

Toyota a anunțat o schimbare majoră în conducere: Koji Sato părăsește funcția de CEO după doar trei ani și trece într-un rol nou, de nivel strategic, numit Chief Industry Officer. În locul său, directorul financiar Kenta Kon preia conducerea companiei. Mișcarea vine într-un moment sensibil, când Toyota a raportat o scădere semnificativă a profitului operațional […] Articolul Toyota schimbă managementul după scăderea profitului apare prima dată în Arena IT.
Posted on 6 February 2026 @ 3:11 pm

Infoportal

RSS feed currently not available


Please try again later